Fete pe Biciclete
Astfel am încheiat cel de-al treilea eveniment Fete pe biciclete, în 8 martie 2026, din cadrul programului „2026: Anul Bicicletei în Timișoara”, inițiat de Pedallez alături de Pedale App.
O tură de aproximativ 15 km, gândită de Andrea Wolfer astfel încât să fie cât mai sigură și plăcută. Am pedalat pe malul Begăi, dar și prin zone mai puțin centrale ale orașului, încercând să folosim cât mai mult pistele de biciclete.
Chiar dacă în unele locuri infrastructura mai are de crescut, a fost un bun prilej să vedem orașul din perspectiva bicicletei și să ne reamintim regulile de circulație.
Primăvară în aer, biciclete înflorite și multe zâmbete, atât ale noastre, cât și ale celor care ne-au văzut trecând. 🚲🌸
Mulțumim, Institut français de Roumanie à Timișoara pentru găzduire, Florăria Roua pentru aranjamentele florare special gândite pentru biciclete și vouă, tuturor biciclistelor, că v-ați alăturat nouă!


